sâmbătă, 21 februarie 2015

RĂZVAN-VODĂ



Zilele trecute, ultimul volum al subsemnatului, intitulat Răzvan-Vodă. O figură tragică din cronica Țării Moldovei, a văzut lumina tiparului, după o așteptare de trei ani. Este volumul cu numărul 26 pe care îl semnez ca autor sau coautor și mărturisesc că am așteptat cu bucurie apariția sa, întârziată prin lipsa posibilităților financiare. Volumul, fundamentat pe mai mult de 150 de surse istoriografice românești și străine, cele mai multe de la sfârșitul secolului al XVI-lea și din secolele al XVII-lea-al XIX-lea, reprezintă prima lucrare din istoriografia noastră dedicată acestui voievod de la sfârșitul sec. al XVI-lea, participant la bătăliile cu turcii în toamna anului 1595 și singurul care a sfârșit tragic, prin tragere în țeapă, în întreaga noastră istorie. Răzvan-Vodă a apărut în condiții frumoase, la S.C.Lumina Tipo Srl din București, sub egida unei edituri de prestigiu, cu recunoaștere academică, Valahia University Press din Târgoviște. Prefața aparține distinsului secretar general al Societății de Științe Istorice din România, dl.Prof.Dr.Bogdan Teodorescu. Ca aprecieri și cu mulțumiri, amintesc din recenzarea domnului Prof.Univ.Dr.Carol Căpiță, care apreciază: ,,Lucrare excelentă, atât prin tema aleasă, cât mai ales prin capacitatea de utilizare a unui personaj istoric în recompunerea unei epoci istorice. De apreciat soliditatea documentației, constantul apel la sursele primare, claritatea demersului de cercetare și soliditatea concluziilor. Demers maieutic, va fi de un real folos atât specialiștilor, cât și celor care se formează în domeniu”.